Anunțuri publicitare
Sari la conținut

Ţara care a închis toate RESTAURANTELE McDonalds şi unde nu există cazinouri

Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918.

Ţara a contemplat falimentul cu opt ani în urmă, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%).

Soluţia a fost cura de austeritate, însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile.

Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi şi implică 7% din forţa de muncă, potrivit Wikipedia.

Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii⁠, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.

Sursă:http://m.businessmagazin.ro

Categorii

Știri

Etichete

Anunțuri publicitare
CITEȘTE
Aproape 775.000 de vehicule Mercedes-Benz vândute în Europa vor fi chemate în service

rodica richiteanu Vizualizare tot

Pasionată de informaţii din domeniile: medicină, tehnologie, psihologie, nutriţie, tratamente naturale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: