Anunțuri publicitare
Sari la conținut

Grus japonensis și Legenda celor 1000 de cocori

Pentru japonezi, cocorul reprezintă statornicia, este un simbol al fericirii, al dragostei, al longevității, al credinței maritale. Una din cele 15 specii de cocori, Grus, așa-zișii cocori japonezi, trăiește nu numai în Țara Soarelui Răsare ci și în China, Siberia, Coreea. În Japonia se cuibăresc în estul insulei Hokkaido, lângă Kushiro.

Cocorul japonez (Grus japonensis) aparține genului Grus a speciilor asiatice, dintre care unele au devenit extrem de rare, pe cale de dispariție. In Asia de Est această pasăre elegantă a devenit un simbol de noroc și fidelitate.

Cel mai mult impresionează prin dansul său de împerechere și prin parteneriatul pe viată. Are penajul predominant alb, doar vârfurile aripilor, zona gatului și a fetei sunt negre. Ca o particularitate a speciei cocorul japonez are pe cap o pată de culoare roșie, care devine rosu aprins în momentele de iritare și stres.

Acest cocor este considerat cel mai mare din lume, are lungimea corpului de 1,5 m și greutatea de 7-12 kg. Are traheea alungită, înfășurată ca un furtun în zona sternului. Prin acest tub lung scoate sunete puternice, unele gâtuite, altele stridente, în orice caz distincte de la un exemplar la altul.

Legenda celor 1000 de cocori

Sadako Sasaki avea doi ani când bomba atomică a căzut la Hiroshima. Era la doi kilometri de locul unde a explodat Little Boy. Fetița a fost spulberată prin fereastră. Mama a fugit către ea crezând că e moartă. Miraculos, nu pățise mare lucru. Aproape toți vecinii săi au murit. Fetița a fost rănită însă într-un mod pe care nimeni nu îl putea vedea.

Până în clasa a șaptea (1955) era o fată fericită. La o zi însă după ce își ajutase echipa să câștige un concurs de atletism, a simțit amețeală și oboseală. După o perioadă și-a revenit. Nu după mult timp însă, în timpul pauzei de la școală, amețeala i-a revenit. A căzut pe podea și nu s-a mai putut ridica. Colegii i-au informat pe profesori iar părinții au dus-o la spitalul Crucii Roșii.

CITEȘTE
28 de Trucuri pentru a păstra casa curată

Acolo a aflat că are leucemie, un fel de cancer al sângelui. Nimănui nu-i venea să creadă. La vremea aceea leucemia era numită “boala bombei atomice”. Aproape toată lumea care avea acea afecțiune murea, iar Sadako era foarte speriată. Voia doar să se întoarcă la școală, dar a fost nevoită să stea în spital unde plângea fără încetare. Pe 3 August 1955, cea mai bună prietenă a ei, Chizuko Hamamoto, a venit să o viziteze. Adusese cu ea niște hârtie aurie de origami.

cocori--pinterest_32294700

În timp ce împăturea hârtia i-a spus lui Sadako despre legenda conform căreia dacă o persoană face 1000 de cocori (păsări sfinte ce trăiesc 100 de ani) din hârtie i se va îndeplini o dorință. După ce a auzit aceasta, Sadako s-a hotărât să facă ritualul pentru a se însănătoși. Familia ei era foarte îngrijorată pentru starea ei de sănătate, dar când au văzut raza de speranță din ochii fetei, a început și ea să o ajute la confecționarea cocorilor. După ce a trecut de 500, starea ei de sănătate s-a îmbunătățit, iar doctorii i-au permis să se întoarcă pentru o scurtă perioadă acasă.

Sursă:https://stirimediaonline.wordpress.com/2018/06/23/grus-japonensis-si-legenda-celor-1000-de-cocorii/

Categorii

Inspirație

Etichete

Anunțuri publicitare

rodica richiteanu Vizualizare tot

Pasionată de informaţii din domeniile: medicină, tehnologie, psihologie, nutriţie, tratamente naturale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: