Despăgubiri de 289 milioane de dolari pentru un bărbat cu limfom non-Hodgkin din cauza Roundup.Un juriu din San Francisco a decis ca multinaționala Monsanto să-i plătească 289 de milioane de dolari unui grădinar deoarece s-a îmbolnăvit de cancer din cauza utilizării celui mai cunoscut erbicid numit Roundup, produs de companie.
Limfom non-Hodgkin din cauza Roundup
Dewayne Johnson, în vârstă de 46 de ani, a dezvoltat limfom non-Hodgkin după ce a folosit Roundup și Ranger Pro, un alt erbicid Monsanto. Procesul său a fost primul în care s-a judecat faptul că Roundup și alte substanțe de combatere a buruienilor pe bază de glifosat cauzează cancer.
Monsanto, parte a conglomeratului german Bayer, se confruntă cu peste 5 000 de procese similare în Statele Unite.
Juriul de la Curtea Supremă din San Francisco, California, a deliberat timp de trei zile înainte de a constata că Monsanto nu a reușit să-l avertizeze pe domnul Johnson și pe ceilalți consumatori despre riscurile de cancer provocate de erbicidele pe care le produce.
Monsanto a declarat că va ataca verdictul. Mai mult de 800 de studii științifice și recenzii “susțin faptul că glifosatul nu provoacă cancer și nu a provocat cancerul domnului Johnson”, a spus compania.
Procesul, început în 2016, s-a judecat de urgență din cauza severității cancerului domnului Johnson. Doctorii săi au spus că este puțin probabil să trăiască până în 2020.
Brent Wisner, avocatul domnului Johnson, a declarat că jurații au văzut pentru prima dată documente interne ale companiei “dovedind că Monsanto a știut de zeci de ani că glifosatul și, în mod special, Roundup ar putea provoca cancer“.
În 2015, Organizației Mondială a Sănătății a clasificat glifosatul drept “probabil carcinogen pentru om“.
În România, Roundup se folosește din anul 2016.
Sursa:nytimes.com