Anunțuri publicitare
Sari la conținut

Statinele, amnezia și scleroza amiotrofică laterală-Mărturia Dr.Duane Graveline

 

Dr. Duane Edgar Graveline  a fost astronaut NASA și a lucrat în Forțele Aeriene ale Statelor Unite . El a fost unul dintre cei șase oameni de știință selectați în 1965, în al patrulea grup de astronauți ai NASA, pentru programul Apollo.

Dr.Graveline a scris patru cărți în sprijinul cercetării sale în domeniul medicamentelor statinice: Lipitor, Thief of Memory (2006),  Statin Drugs Side Effects (2006), The Statin Damage Crisis (2010), The Dark Side of Statins (2017).

Statinele sunt o grupă de medicamente prescrise pentru scăderea colesterolului.

Când am scris prima oară despre efectele personale ale medicamentului Lipitor, cuvintele mele se concentrau doar pe amnezie globală tranzitorie (TGA). Acest lucru se datorează faptului că, în 1999, la puțin timp după ce acest medicament a fost inițiat de medicii mei la Centrul Spațial Johnson ca parte a tratamentului astronautic anual, aceasta este ceea ce am experimentat.

Dr.Graveline

Dr.Graveline a fost trecut de două ori pe Lipitor, unul dintre medicamentele recomandate pentru scăderea colesterolului. În ambele dăți a suferit amnezie globală tranzitorie (TGA).Prima dată amnezia a durat 6 ore.

Un an mai târziu, m-au trecut pe același medicament, Lipitor, la jumătate din doza anterioară spunând că primul meu episod de 6 ore de amnezie  a fost doar o coincidență.

Dr.Graveline

 

Două luni mai târziu a experimentat din nou amnezie globală tranzitorie. Timp de douăsprezece ore, a fost elev de liceu de treisprezece ani care își amintea profesorii și toți colegii de clasă, dar fără amintirea  vieții adulte.

Am râs când mi-au spus că sunt căsătorit, am copii și sunt doctor. N-aș fi putut să tratez niciun  șoarece și cu siguranță nu aveam copii. Aveam treisprezece ani! Cincizeci și șase de ani de viață adultă bogată și împlinită au dispărut din mintea mea ca și cum nu ar fi avut loc niciodată.

Dr.Graveline

După recuperare și după câțiva ani de cercetare privind efectele secundare ale medicamentelor din grupa statinelor, s-a considerat a fi norocos că a avut doar TGA, deoarece a revenit la normal.Dar, pentru  cele mai multe dintre  victimele statinelor cu probleme neuromusculare persistente, pierderea memoriei pe termen scurt și reacții asemănătoare cu scleroză amiotrofică laterală (ALS) și Parkinson acest lucru nu s-a întâmplat.

CITEȘTE
Toxicitatea ficatului - cauze, simptome și soluții

Până în 2003,  Dr.Graveline a observat apariția treptată a oboselii neobișnuite, ușoară fatigabilitate și slăbiciune. Spatele și picioarele  erau dureroase după un exercițiu minim ca și cum ar fi fost extenuat. Nu a simțit niciun disconfort în timpul somnului, numai după activitate.

Controlul cu raze X a arătat modificări degenerative moderate de-a lungul coloanei vertebrale lombare, cu o anumită îngustare. Alte studii imagistice au evidențiat stenoză spinală ușoară până la moderată. Răspunsul la steroizi a fost pozitiv. Deși chirurgul a recunoscut că a văzut studii de imagistică mult mai rele, decompresia chirurgicală a fost făcută cu  tijă de titan.

La șase luni după intervenția chirurgicală și-a dat seama că avea disconfort crescut în partea inferioară a spatelui și a picioarelor, și trebuia să se concentreze mai mult pentru a putea merge. adăugând conștientizarea în coordonare. Majoritatea dintre noi merg în linie dreaptă fără să se gândească, el trebuia să se concentreze pentru asta.

În doar trei ani, a trecut de la o condiție fizică bună la cea a unui bătrân, întrebându-se cum de s-a putut întâmpla așa de repede. I-a fost greu să recunoască adevărul și a citit fișele victimelor statinelor, care manifestau simptome ca fatigabilitate, slăbiciune musculară cu dizabilități progresive și a conștientizat că avea ALS.

Oboseala, slăbiciunea, problemele de coordonare și durerile de picioare și tot ce a urmat au fost declanșate într-un fel de expunerea mea la statine, la fel ca și alte sute de cazuri din fișierele mele.

N-am fost mai mult de cinci luni pe Lipitor, la doze de 5-10 mg, scăzute după standardele de astăzi. M-am alăturat  miilor de alte persoane ale căror fiziologii au fost compromise în mod serios de statine.

Dr.Graveline

Cercetările despre efectele secundare mai grave ale medicamentelor cu statine au început să inunde internetul. Statina a indus blocarea mevalonatului cu consecințele inhibării Coenzimei  Q10 și dolicolului.

CITEȘTE
Dr. Abram Hoffer și medicina ortomoleculară

Mutațiile mitocondriale induse de statine au început să fie raportate ca fiind cauza unui număr tot mai mare de deficiențe grave care afectează neuronii creierului, provocând leziuni musculare. Inhibarea CoQ10 a permis excesului de radicali liberi să producă mutații în mitocondriile noastre.

Asociația Mondială a Sănătății a raportat excesul de ALS la pacienții care au luat statine din întreaga lume. Un nou cuvânt a fost inventat, cerebromiopatii, iar rapoartele actuale despre ALS asociate cu mutațiile mitocondriale induse de statine sunt în știrile din cercetare.

Sursă:https://spacedoc.com/articles/my-statin-story

Anunțuri publicitare

rodica richiteanu Vizualizare tot

Pasionată de informaţii din domeniile: medicină, tehnologie, psihologie, nutriţie, tratamente naturale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: