Anunțuri publicitare
Sari la conținut

6 Semne ascunse ale anxietății în adolescență

6 Semne ascunse ale anxietății în adolescență
Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Anxietatea este o reacție normală la stres, dar, uneori, ceea ce poate părea ca frământări obișnuite ale adolescenței, poate fi de fapt un semn al unei tulburări de anxietate mai severă.

Toți adolescenții au o anumită anxietate uneori. Anxietatea este de fapt o reacție normală la stres și, uneori, îi ajută pe adolescenți să se ocupe de situații tensionate sau copleșitoare. Pentru mulți adolescenți, lucruri precum vorbirea în public, examene finale, concursuri atletice importante sau chiar ieșiri la o întâlnire pot provoca sentimente de teamă și de neliniște. De asemenea, pot prezenta o creștere a bătăilor inimii sau   transpirație excesivă. Acesta este modul în care creierul răspunde la sentimente anxioase.

Cu toate acestea, pentru unii adolescenți, anxietatea poate depăși aceste simptome tipice afectând în mod negativ prietenia și relațiile de familie, participarea la activități extrașcolare și chiar la activitatea școlară. Atunci când sentimentele de anxietate interferează cu viața zilnică normală, trebuie luată în considerare prezența unei tulburări de anxietate.

Potrivit Institutului Național de Sănătate Mintală, aproximativ 25% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani au o tulburare de anxietate, iar puțin sub 6% au o tulburare severă de anxietate.

Având în vedere că adolescenții experimentează o mare varietate de schimbări fizice și emoționale în timp ce cresc, o tulburare de anxietate poate fi dificil de observat.  Urmăriți aceste semne ascunse de anxietate la adolescenți:

CITEȘTE
17 Celebrități cu vitiligo

1.Schimbări emoționale

În timp ce unii adolescenți anxioși exprimă sentimente de îngrijorare omniprezentă, alții se confruntă cu schimbări emoționale subtile, cum ar fi:

  • Senzație de marginalizare
  • Iritabilitate
  • Dificultate de concentrare
  • Nelinişte
  • Izbucniri inexplicabile

2.Schimbări sociale

Anxietatea poate afecta negativ prieteniile. Dacă adolescentul  evită brusc activitățile sale preferate sau nu mai face planuri cu prietenii, gândește-te de două ori. S-ar putea să observați următoarele la copilul dumneavoastră:

  • Evitarea interacțiunilor sociale cu prietenii
  • Evitarea activităților extrașcolare
  • Se izolează
  • Timpul petrecut singur crește

3.Schimbări fizice

Multe dintre semnele fizice care pot apărea în cazul unei tulburări de anxietate mimează plângerile adolescentului, care tind să crească. Acordați atenție modelelor. Câteva dureri de cap, când și când,  nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare, de exemplu, dar durerile de cap frecvente sunt un avertisment. Urmăriți aceste semne psihosomatice comune:

  • Frecvente dureri de cap, inclusiv migrene
  • Probleme gastrointestinale
  • Dureri inexplicabile
  • Oboseală excesivă
  • Se plânge că  nu se simte bine fără nici o cauză medicală evidentă
  • Modificări ale obiceiurilor alimentare

4.Tulburări ale somnului

Academia Americană de Pediatrie recomandă ca adolescenții cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani să aibă între 8 și 10 ore de somn în mod regulat pentru a promova sănătatea optimă. De asemenea, pediatrii recomandă închiderea ecranelor (TV., PC) cu 30 de minute înainte de culcare și scoaterea a ceea ce înseamnă electronică din dormitor.

CITEȘTE
Îndepărtarea în siguranță a plombelor din amalgam

Nu este un mare secret că cererile de temă, schimbarea structurii creierului, activitățile extracurriculare și timpul petrecut în fața ecranului (telefon, tabletă etc.) pot reduce  obiceiurile de somn ale adolescenților. Prin urmare, poate fi dificil de identificat dacă oboseala este un produs al anxietății sau al unui program aglomerat. Urmăriți aceste semne de avertizare:

  • Dificultate de a adormi
  • Dificultatea de a rămâne adormit
  • Frecvente coșmaruri
  • Nu se simte reîmprospătat după somn

5.Slabă performanță școlară

Având în vedere că anxietatea poate afecta totul, de la obiceiurile de somn la obiceiurile alimentare, până la lipsa de la școală din cauza problemelor fizice, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că performanța academică slabă poate rezulta și din anxietatea netratată.

Evitarea școlii, zilele pierdute din cauza bolilor legate de anxietate și îngrijorările persistente pot face dificilă desfășurarea activității adolescentului anxios încât să țină pasul cu volumul de muncă. Urmăriți aceste schimbări în adolescență:

  • Scădere semnificativă a notelor obținute la școală
  • Sarcini frecvent neîndeplinite
  • Este copleșit de volumul de muncă
  • Dificultăți de concentrare

6.Simptome de atacuri de panică

Nu toți adolescenții anxioși suferă de atacuri de panică, iar unii simt simptome ușoare de panică fără a avea un atac de panică complet. Următoarele simptome sunt frecvente printre persoanele cu tulburări de anxietate:

  • Bătăi rapide ale inimii
  • Transpirație și tremur
  • Ameţeală
  • Stomac deranjat
  • Respirație dificilă
  • Dureri în piept
  • Simt ca și cum ar muri
  • Simt ca și cum „ar înnebuni”
  • Amorțeală sau furnicături la nivelul brațelor și picioarelor
  • Derealizare.
CITEȘTE
Testul hormonal pentru determinarea excesului de cortizol

Dacă adolescentul  pare să se lupte cu anxietatea care interferează cu școala, prietenia, relațiile de familie sau alte domenii ale funcționării zilnice, este important să obțineți o evaluare de la un medic specialist licențiat în domeniul sănătății mintale. Anxietatea este tratabilă și majoritatea adolescenților pot învăța să facă față și să-și gestioneze anxietatea în mod independent.

Sursă:https://www.psycom.net

Anunțuri publicitare

rodica richiteanu Vizualizare tot

Pasionată de informaţii din domeniile: medicină, tehnologie, psihologie, nutriţie, tratamente naturale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: