pasta de dinți

Pasta de dinți și cele 15 Utilizări incredibile

Inspirație
0
(0)

Pasta de dinți este o nestemată în casa noastră. Trebuie doar să știm să o folosim inteligent. Pasta de dinți se găsește în orice gospodărie și este la îndemâna oricui. Pe lîngă utilizările obișnuite pe care pasta de dinți le are, există și altele care cu siguranță te vor surprinde și pe tine.

Să vedem despre ce este vorba.

Anunțuri publicitare

Curață ecranul telefoanelor mobile


Nu toată lumea folosește folie de protecție pe ecranele telefonelor mobile și acestea ajung să se zgârîe destul de rău într-un timp foarte scurt. Puțină pastă poate rezolva această problemă. Este nevoie de o singură picătură întinsă foarte bine cu ajutorul degetelor. Se șterge apoi excesul cu o cârpă uscată și lasă telefonul câteva minute fără a fi folosit.

Vindecă înțepăturile insectelor

Pentru că  înțepăturilor țânțarilor, de exemplu, sunt foarte neplăcute, noi avem un sfat pentru tine care cu siguranță va fi de folos. Încearcă să nu te scarpini și aplică o picătură de pastă masând ușor zona iritată. Mentolul din pasta de dinți va calma senzația de mâncărime și va cicatriza iritația.

Pasta de dinți curață unghiile

Dacă obișnuiești să ai tot timpul unghiile îngrijite ceea ce este foarte bine, pentru că până la urmă mâinile sunt cartea noastră de vizită, acest truc îți va fi de folos. Să presupunem că ai rămas fără lac de unghii și ai nevoie de o soluție rapidă și la îndemână. Freacă un pic unghiile cu puțină pastă și cu o periuță moale. Acestea vor căpăta un luciu natural și nu vor mai avea culoarea gălbuie dată de folosirea ojelor colorate.

Redă strălucirea unui inel cu diamant

Diamantele sunt atât de prețioase încât nu îndrăznim să ne atingem de ele și abia dacă avem curajul să le purtam. Puțină pastă și o periuță mai veche de
dinți pe care nu o mai folosești te vor ajuta să redai strălucirea inițială a inelului dacă freci ușor și apoi clătești cu apă.

Anunțuri publicitare

Curață obiectele de oțel din baie și bucătărie

Picăturile de apă lasă urme inestetice pe robinetul de la baie și cel de la bucătărie, iar de cele mai multe ori ajung să se păteze. Cu ajutorul pastei de dinți reușești să le redai strălucirea și să elimini petele formate în timp.

Pasta de dinți vindecă arsurile superficiale

Arsurile ușoare care nu presupun răni deschise se pot trata rapid cu pastă de dinți. Aplică puțină pastă imediat ce s-a creat leziunea și masează ușor până ce intră un pic în piele. Aceasta grăbește vindecarea și reduce senzația de usturime.

Îndepărtează guma din păr

Uită de tradiționala metodă cu ulei de bucătărie și evită îmbâcsirea părului dacă ai avut ghinionul să îți ajungă o gumă de mestecat în păr. Aceasta se îndepărtează foarte ușor cu ajutorul pastei de dinți. Acoperă guma de mestecat cu pastă și lasă câteva minute să acționeze după care îndepărtează ușor.

Înlocuiește gelul de curățat fața

Pasta de dinți are un efect de uscare benefic pentru tenul gras. Dacă încă nu ai găsit un gel de curățare pentru ten care să îți satisfacă nevoile poți apela cu încredere la puțină pastă și un pic de apă. Aplică apoi o cremă ușor hidratantă.

Anunțuri publicitare

Pasta de dinți curăță petele de creion de pe pereți

Una dintre plăcerile celor mici este aceea de a desena pe pereți. Pasta de dinți reușește cu să îndepărteze aceste pete și să readucă pereții la culoarea inițială. Pasta de dinți se aplică direct pe locul care trebuie curățat și se lasă 24 de ore să acționeze, după care se îndepărtează cu o cârpă moale.

Elimină zgârîeturile de pe CD-uri și DVD-uri

Cu siguranță ai un CD sau un DVD preferat și are câteva zgârîeturi drept pentru care nu poți să îl mai folosești și te gândești să îl arunci. Pasta de dinți te ajută să îți păstrezi CD-ul preferat și să îl utilizezi în continuare. Puțină pastă de dinți întinsă din interior spre exterior cu mișcări circulare rezolvă problema. Șterge surplusul cu o cârpă moale.

Anunțuri publicitare

Elimină zgârieturile de pe hainele de piele

Hainele de piele sunt foarte scumpe și adesea reușim să le zgârîem foarte repede astfel încât să necesite recondiționare. Cu ajutorul pastei de dinți putem îndepărta aceste zgârîeturi superficiale. Întinde pasta de dinți pe zonele afetate și șterge cu o cârpă moale.

Pasta de dinți curăță ușile cabinei de duș

Ușile cabinei de duș sunt extrem de pretențioase și ar trebui să le curățăm de fiecare dată când facem duș pentru a le păstra curate și strălucitoare. Șterge usile cabinei de duș cu ajutorul pastei de dinți prin mișcări circulare. Totul va străluci din nou.

Dezaburește oglinda

Oglinda din baie se aburește de fiecare dată când faci duș sau o baie relaxantă. Șterge oglinda înainte de acest lucru cu un pic de pastă de dinți împiedicând astfel aburirea ei.

Anunțuri publicitare

Curăță încălțămintea

Și aici este vorba despre încălțămintea din piele, în special cea albă care se pătează și capătă un aspect inestetic. Pasta de dinți readuce încălțămintea la albul inițial.

Pasta de dinți îndepărtează petele de cerneală și de ruj de pe haine

De câte ori nu s-a întâmplat ca în anii de școală să îți curgă stiloul pe cămașa preferată? De câte ori nu ți s-a întâmplat  să îți murdărești hainele de ruj? Sunt pete dificile și aproape imposibil de scos. Pasta de dinți vine în ajutorul tău și elimină aceste pete. Aplică pasta de dinți direct pe pată și freacă bine obiectul vestimentar. Clătește cu apă și haina este ca nouă.

Poate te interesează

Pasta de dinți și cele 15 Utilizări incredibile 3

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Media evaluării 0 / 5. Numărul de voturi: 0

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

După cum ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Spune-ți părerea despre acest articol.

  • 0%

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.