Rapperul Kanye West şi-a reafirmat susţinerea pentru Donald Trump şi ambiţia de a candida la preşedinţie 1

Rapperul Kanye West şi-a reafirmat susţinerea pentru Donald Trump şi ambiţia de a candida la preşedinţie

Știri externe

Rapperul Kanye West şi-a reafirmat, într-o serie de mesaje publicate pe Twitter în prima zi a anului, susţinerea faţă de Donald Trump şi ambiţia de a candida la preşedinţia Statelor Unite, după ce în luna octombrie spunea că se distanţează de politică.

Anunțuri publicitare

Kanye West şi-a reafirmat susţinerea pentru Donald Trump

„Trump toată ziua”, a scris el, după care a adăugat un mesaj cu trei emoji-dragon, referire la faptul că el şi preşedintele american au „o energie de dragon”. Într-un alt mesaj a scris: „Asta ca să ştiţi în 2019 unde mă poziţionez”.

West a mai spus că „de acum înainte voi cânta cu nenorocita asta de şapcă pe cap”, în legătură cu accesoriul inscripţionat „Make America Great Again”, mesajul campaniei prezidenţiale a lui Donald Trump.

În luna decembrie, rapperul Pusha T – al cărui album „Daytona” din 2018 a fost produs de West – a spus la „The Daily Show” că West a încetat să mai poarte şapca. Pusha T a deschis accesoriul ca fiind „gluga Ku Klux a acestei generaţii”.

Anunțuri publicitare

West şi-a explicat preferinţa pentru şapca MAGA: „Unul dintre lucrurile mele preferate dintre multele lucruri pe care le reprezintă şapca Trump este că oamenii nu îmi pot spune ce să fac pentru că sunt negru”.

În prima zi a anului, Kanye West a mai scris: „Negrii sunt 90% democraţi. Pentru mine, asta sună a control. Nu mă vor programa”.

Un sondaj al Pew Research Center a arătat că 90% dintre votanţii de culoare i-au susţinut pe democraţi la alegerile din toamna anului trecut.

Într-un alt mesaj, West a scris „2024”, făcând aluzie la ambiţia lui de a candida la preşedinţie, intenţie discutată în urmă cu câteva luni, potrivit The Guardian.

Anunțuri publicitare

La începutul lunii octombrie, West s-a întâlnit cu Trump în Biroul Oval şi a ţinut un monolog despre relaţiile interrasiale, taxe, justiţie şi sănătate mintală. El a descris atunci şapca MAGA drept „pelerina lui Superman”.

Sursă: Rapperul Kanye West şi-a reafirmat susţinerea pentru Donald Trump şi ambiţia de a candida la preşedinţie

poate te interesează

Anunțuri publicitare
Anunțuri publicitare
Anunțuri publicitare

Rapperul Kanye West şi-a reafirmat susţinerea pentru Donald Trump şi ambiţia de a candida la preşedinţie 2

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.