Delia a cântat suspendată la o înălțime de 7 metri în prima seară a show-ului „Acadelia” 

0
52

Delia a cântat suspendată la o înălțime de 7 metri în prima seară a show-ului „Acadelia”.

Un show la înălțime, din toate punctele de vedere! Asta se poate spune despre prima seară a concertului „Acadelia”, când spectatorii Sălii Palatului au putut vedea rezultatul muncii Deliei și-a echipei ei din ultimele luni.

O scenă transformată într-un regat al dulciurilor, o sală decorată în ton cu întreaga rețetă, coregrafii uimitoare, dansatori perfect sincronizați, costume fascinante și o artistă care a demonstrat încă o dată că și în România pot fi organizate spectacole de o asemenea anvergură.

Delia a cântat suspendată

Ea a deschis seria concertelor de la Sala Palatului cu cea mai recentă piesă a sa, „Acadele”. Pe scenă, dintr-un tort imens au apărut dansatorii, iar publicul a fost luat prin surprindere când în mijlocul lui au apărut acrobați și uriași pe picioroange, viu colorați și energici. Mai multe torturi și-au luat zborul deasupra scenei, ridicate în aer cu ajutorul unor drone.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii, înaintea căruia a vorbit cât se poate de sincer despre perioada copilăriei și pierderile resimțite odată cu maturizarea, a fost duetul alături de sora ei, Oana, pe piesa „Cine m-a făcut om mare”.

În timpul duetului, a mângâiat cu blândețe burtica surorii ei, însărcinată cu cel de-al doilea copil, iar la finalul său, pe scenă a apărut și mama celor două, în brațe cu nepoțica, Jessie. Cele trei generații de femei au primit aplauze, iar artista, o îmbrățișare lungă și emoționantă din partea mamei sale.

CITEȘTE  Cluj Napoca se transformă radical: străzi iluminate cu wifi şi bănci cu încărcare USB a telefoanelor
Delia, „Cine m-a f[cut om mare”

Delia a cântat o parte a piesei „Gura ta” suspendată la o înălțime de 7 metri. Curajoasă, s-a și răsucit în aer de mai multe ori, iar întregul moment artistic nu doar că i-a ieșit perfect, dar a și lăsat sala cu respirația tăiată. Un număr de iluzionism, la finalul piesei „Du-te-mă”, a făcut ca artista să dispară de pe scenă… ca prin minune și pe toată durata piesei „Da, mamă”, artista a părut „înghițită” de o pernă imensă, pe care a tot plutit.

Nelipsiți au fost și invitații speciali, Nick, alături de care cântăreața a interpretat piesele „Vreau să plâng” și „Vino la mine” și Grasu XXL, cel cu care a scos „Despablito”, unul dintre hiturile acestei veri.

Sursă: Delia a cântat suspendată la o înălțime de 7 metri în prima seară a show-ului „Acadelia”  • Cosmopolitan.ro

Delia a cântat suspendată la o înălțime de 7 metri în prima seară a show-ului „Acadelia”  10

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.