Pâinea conţine vitamine, fibre şi minerale esenţiale organismului. Este o sursă importantă de carbohidraţi cu ardere lentă, fapt care ajută la menţinerea constantă a glicemiei, şi asigură energie organismului. Cu toate acestea, nutriţioniştii afirmă că acest aliment trebuie mâncat cu moderaţie, deoarece îngraşă.
Deci, nu trebuie exclusă din alimentație, dar trebuie să alegem tipul de pâine care face bine, ce cantitate consumăm și cu ce alte produse o combinăm.
Pâinea cea mai bună
Nutriţioniştii precizează că pâinea albă conţine de trei ori mai puţine vitamine şi oligoelemente, iar magneziu, calciu şi fosfor – de cinci ori mai puţin – decât pâinea integrală.
Procesul tehnologic de măcinare a grâului scade calitatea nutritivă a pâinii.
citește și:
Astfel, în făina albă mai rămân mici cantităţi de vitamina B1, acid pantotenic, acid folic, fier, cupru, zinc şi magneziu.

Unii nutriționiști recomandă să consumăm pâine neagră din următoarele considerente:
citește și:
- este bogată în nutrienți care fortifică sănătatea organismului
- conține fibre care previn afecțiunile colonului, prin accelerarea tranzitului intestinal, minerale și vitaminele B și E, care ajută la stimularea imunității
- este mai săţioasă decât pâinea albă, nu îngraşă, ajută la controlul glicemic. Toţi cei care doresc să aibă o dietă sănătoasă ar trebui să opteze pentru pâine neagră, însă fără a abuza.
Este indicat să nu consumați mai mult de 100 – 150 g pâine pe zi. De asemenea, trebuie să țineți cont și cu ce o combinați. Evitați combinația dintre pâine și mezeluri, prăjeli, lactate, cartofi.
Pâinea albă săracă în nutrienți
Cu cât pâinea este mai albă, cu atât valoarea ei nutritivă este mai mică. Este o pâine săracă în fibre, minerale şi vitamine. Aceasta conţine doar amidon, element care atunci când ajunge în tubul digestiv este foarte repede transformat în glucoză.

Efectul negativ este creşterea nivelului de zahăr în sânge şi este interzisă oamenilor cu diabet şi obezitate. Dacă nu puteţi renunţa să consumaţi pâine albă, alegeţi-o cel puţin pe cea cu adaos de seminţe (in, floarea soarelui, nuci, ovăz) pentru a crește aportul nutritiv sau cea de secară.
Fiți atenți la etichetă atunci când cumpărați pâine neagră, în goana după profit mulți producători vor folosi tot făină albă pe care o vor colora chimic, astfel mâncăm aceeași pâine albă fără nutrienți, dar cu coloranți.
În concluzie, pâinea neagră nu îngrașă, dacă este consumată în cantități echilibrate și combinată corect.