Un studiu care s-a desfășurat în 21 de țări a arătat că imunoterapia și chimioterapia reduc riscul de recidivă în cazul cancerului de sân. Imunoterapia crește șansele de vindecare în cazul cancerului de sân.
Ce este imunoterapia?
Imunoterapia include o varietate de tratamente care funcționează în moduri diferite: unele sunt destinate să stimuleze sistemul imunitar de apărare într-un mod general, altele ajută sistemul imunitar să recunoască și să atace celulele canceroase în mod specific.
Agenții patogeni străini, cum ar fi bacteriile sau virușii, intră în corpul uman și provoacă boli. Pentru a lupta împotriva acestora, sistemul imunitar produce anticorpi care se leagă de antigene și reduc boala.
Spre deosebire de tratamentele tradiționale anticancerigene care țintesc celulele din tumori, medicamentele de imunoterapie stimulează sistemul imunitar al organismului să atace celulele canceroase pentru a opri sau încetini creșterea lor sau pentru a limita capacitatea lor de a se răspândi.
Imunoterapia și cancerul de sân
Tratarea cancerului de sân triplu-negativ prin imunoterapie, alături de chimioterapie, poate reduce substanţial riscul de recidivă, conform unor rezultate preliminare, considerate “foarte promiţătoare”, prezentate în urma unui studiu citat de Press Association.
Un studiu clinic privind efectul pe care îl au imunoterapia şi chimioterapia a demonstrat “o activitate promiţătoare antitumorală” la femeile cu vârste cuprinse între 22 şi 80 de ani, potrivit autorului principal al cercetării, Peter Schmid, de la Queen Mary University din Londra şi St Bartholomew’s Hospital.
Cancerul de sân triplu-negativ apare în aproximativ 15% dintre cazurile de cancer mamar.
Potrivit profesorului Peter Schmid, “cancerul de sân triplu-negativ este o formă deosebit de agresivă de cancer cu potenţial devastator asupra vieţilor” persoanelor afectate.
“Am căutat cu disperare opţiuni mai bune de tratament. Aceste rezultate preliminare sugerează că adăugarea imunoterapiei la chimioterapie conduce la reducerea substanţială a recurenţelor acestei forme de cancer de sân.
Acestea sunt rezultate preliminare, dar sunt foarte promiţătoare. Dacă prevenim revenirea cancerului, putem vindeca mai mulţi pacienţi, însă avem nevoie de date pe termen mai lung pentru a confirma acest lucru.“-Peter Schmid

Studiul s-a desfăşurat în 124 de locuri din 21 de ţări, în perioada martie 2017 – septembrie 2018.
Aproximativ 784 de paciente au beneficiat de imunoterapie cu pembrolizumab, înainte şi după operaţie, în timp ce 390 de persoane au primit un placebo. Ambele grupuri au urmat chimioterapie.
Pacientele care au beneficiat de imunoterapie au avut şanse mai mari de a se vindeca de cancer în comparaţie cu cele din al doilea grup.
Aproximativ 64,8% dintre cele care au beneficiat de imunoterapie nu au prezentat semne de cancer în ţesuturi, comparativ cu 51,2% dintre cele tratate prin chimioterapie şi placebo.
Rezultatele au fost prezentate în cadrul Congresului Societăţii Europene de Oncologie Medicală (ESMO) 2019 din Barcelona, Spania.
Imunoterapia este folosită pentru:
- a opri sau încetini dezvoltarea cancerului
- a opri răspândirea cancerului în alte părți ale corpului
- a ajuta sistemul imunitar să lucreze mai bine pentru a distruge celulele canceroase
Avantajele imunoterapiei comparativ cu chimioterapia
Imunoterapia are reacții adverse mai reduse comparativ cu chimioterapia
Deoarece mecanismele de acțiune sunt foarte diferite față de modul în care acționează chimioterapia clasică, reacțiile adverse la acest nou tip de terapie sunt diferite:
- Într-o măsură mult mai redusă apar alopecie, vărsături, alterarea stării generale – efecte secundare care au un puternic impact negativ asupra calitații vieții pacientului
- Frecvent, imunoterapia este bine tolerată cu particularități ale reactiilor adverse date de mecanismul de acțiune al fiecarui agent în parte
- În general, reacțiile de tip anafilactic și autoimun sunt mai frecvente, dar controlabile cu medicația specifică
Răspunsul la imunoterapie apare după un interval de timp, dar este consistent și de durată
Un alt aspect important care trebuie cunoscut este faptul că imunoterapia, prin majoritatea agenților utilizați, nu duce întotdeauna la un răspuns imediat.
Uneori, poate exista o așa-numită ”pseudo-progresie a bolii” – poate avea loc exacerbarea simptomelor, cu o creștere a dimensiunii leziunilor maligne (tumoră sau metastaze).
Dar, după o perioadă de timp – chiar câteva luni, se instalează un răspuns terapeutic consistent și durabil. Din acest motiv, buna comunicare cu pacientul a întregii echipe medicale este esențială. Pacientului trebuie să i se explice foarte clar acest mod cu totul particular și diferit de acțiune a acestui tratament.