sensibilitate la chimicale

Sensibilitatea la chimicale m-a făcut să aleg produse bio

Sănătate

Sensibilitatea la chimicale am descoperit-o cu mulți ani în urmă și pe parcurs am încercat să găsesc produse bio care să mă ajute să mă simt mai bine. Așa am ajuns să înlocuiesc treptat produsele pentru curățenia casei, dizolvantul de unghii, oja, săpunul, pasta de dinți, șamponul, detergentul de vase și multe altele.

Anunțuri publicitare

Un mare medic spunea că trebuie să privim ca un lucru bun, noi cei care știm că avem sensibilitate la chimicale, deoarece putem face schimbarea înainte de a se declanșa boli grave.

Ce este sensibilitatea la chimicale?

Sensibilitatea chimică multiplă, uneori numită boală de mediu, devine mult mai frecventă. De fapt, aceasta afectează astăzi milioane de oameni, deși unii dintre aceștia nu știu că sunt atât de afectați.


“Am fost foarte sensibil chimic câțiva ani, așa că sunt extrem de conștient de această problemă gravă de sănătate. Se caracterizează prin reacții alergice la o gamă largă de alimente, mirosuri chimice, chiar câmpuri electrice și alte fenomene.

Anunțuri publicitare

citește și:



“Sensibilitatea la chimicale se dezvoltă adesea după o expunere la o substanță toxică sau după o infecție sau o altă boală. Simptomele pot include practic orice. Sensibilitatea chimică poate imita alte boli și poate contribui la dezvoltarea altor tulburări.
– Dr. Lawrence Wilson

Anunțuri publicitare

De exemplu, am fost recent într-un magazin care vinde paturi. Am dezvoltat o durere de cap în 10 minute. A trebuit să părăsesc repede magazinul. Mirosurile de mașini noi, detergenții parfumați, parfumurile și multe altele sunt, de fapt, adesea mirosuri nocive și toxice. Va trebui să fiți precauți, dar este mai bine să evitați aceste substanțe chimice. Dacă te ajută corpul tău în acest proces avertizându-te, cu atât mai bine.” –Dr. Wilson

Anunțuri publicitare

Sensibilitatea la chimicale m-a determinat să aleg produse bio

Am început să înlocuiesc produsele care îmi făceau rău cu unele bio, fără substanțe chimice dăunătoare. De șapte ani, folosesc un detergent de vase bio, fără miros, produse pentru îngrijire personală și produse pentru curățenia casei.

Când am ales aceste produse, întotdeauna m-am documentat. Am verificat să fie certificatate Eco/Bio, să nu conțină parabeni, ftalați, aluminiu sau alte substanțe dăunătoare.

Anunțuri publicitare

De exemplu, aluminiul se găsește în multe produse, unele dintre acestea fiind deodorantele. Apa de la robinet conține aluminiu care este adăugat pentru limpezire, bacterii.

(Vezi cum am eliminat aluminiu fiind pe tratament)

Anunțuri publicitare

(Vezi sursele de aluminiu și simptomele intoxicației cu aluminiu)

Limitarea surselor de expunere la substanțe chimice dăunătoare, te poate face mai fericit și mai sănătos.

poate te interesează

Anunțuri publicitare
Anunțuri publicitare
Anunțuri publicitare
Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.