aura marcu

Aura Marcu-Golden Buzz la Românii au talent 2020

Video
0
(0)

Aura Marcu, din Bacău a primit un Golden Buzz de la Florin Călinescu în urma prestației pe care a avut-o pe scena de la “Românii au talent”. Ea merge direct în semifinale.

Anunțuri publicitare

Cine este Aura Marcu?

Aura Marcu are 35 de ani, este din Bacău și de profesie este stewardesă. Aura cântă muzică clasică, după ce a urmat cursurile Conservatorului din Iași și Liceul de Artă din Bacău. Povestea ei este extrem de emoționantă! Aura a vorbit deschis despre cum a ajuns să își aleagă acest drum în viață, emoționând pe toată lumea.

“Jobul l-am ales pentru că am crescut practic cu sunetul avioanelor, lângă aeroport, în centrul în care am fost crescută, zi și noapte auzeam zgomotul lor. Atunci mă uitam la cer și spuneam că într-o zi o să zbor și eu, dar nu știu dacă credeam ce spuneam, dar pur și simplu mă uitam la cer și visam. Eu m-am trezit într-un orfelinat. Am fost dată de la două zile de la naștere, de către bunicul și unchiul meu, pentru că eu practic reprezentam o rușine în familia aia, pentru că mama m-a născut devreme.-Aura

Aura a schimbat în viața ei 11 centre de plasament și a crescut cu o vină imensă pe umeri. Totuși, acest lucru nu a împiedicat-o să își urmeze visul!

Apoi am fost informată că tata a murit și practic am crescut cu vina asta că după ce am venit eu, s-au destrămat toți. Mama a înnebunit din păcate, în urma a ceea ce a pierdut, copilul, a fost închisă în spital din ceea ce am înțeles. Am schimbat 11 centre de plasament, dar asta într-un fel sau altul m-a întărit, pentru că am început să învăț să fiu independentă, să înfrunt viața, greutățile, pentru că acolo e ca în junglă. A fost o perioadă cumplită… ajungeai să le speli picioarele celor mari și aproape că mă obișnuisem să iau bătaie în fiecare zi”– Aura

Anunțuri publicitare

Impresionat de vocea specială și povestea ei, Florin Călinescu i-a oferit un Golden Buzz, ceea ce o duce direct în semifinalele de la “Românii au talent“.

Aura Marcu-Golden Buzz la Românii au talent 2020 2
Smiley, Pavel Bartoș și Aura, după prestație/youtube.com

“Muzica m-a salvat, acolo am găsit refugiul, acolo am găsit descărcarea, acolo am găsit casa. Nu mă așteptam nici să trec, dar să iau Golden Buzz… Cred că e cel mai frumos moment din viața mea”-Aura

Poate te interesează

Aura Marcu-Golden Buzz la Românii au talent 2020 3

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a evalua!

Media evaluării 0 / 5. Numărul de voturi: 0

Fără voturi până acum! Fii primul care notează această postare.

După cum ați găsit această postare utilă ...

Urmăriți-ne pe social media!

Ne pare rău că această postare nu a fost utilă pentru dvs.!

Să îmbunătățim această postare!

Spune-ne cum putem îmbunătăți această postare?

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.