Hipoglicemia este o afecțiune în care nivelul de zahăr din sânge (glucoză) este mai mic decât în mod normal. Glucoza este principala sursă de energie a corpului tău. Dar care este legătura dintre hipertensiunea arterială și intoleranța la carbohidrați?
Hipoglicemia și intoleranța la carbohidrați
Hipoglicemia se defineşte ca fiind nivelul scăzut de zahăr în sânge. Hipoglicemia severă apare atunci când glucometrul arată o valoare sub 70 mg/dl. Verificarea nivelului glicemiei pe nemâncate contează foarte mult în managementul diabetului. Dar și monitorizarea glucozei după ce ați mâncat (hipoglicemia postprandială) este foarte importantă.
Iată cum se explică vindecarea unor persoane cu diabet prin modificarea dietei, luarea de enzime digestive și eventual, alte suplimente nutritive.
Persoanele care au intoleranță la carbohidrați nu produc suficiente enzime digestive necesare metabolizării carbohidraților. Aceste enzime sunt: amilaza salivară, amilaza pancreatică, maltoză și alfa-galactozidază.
Diabetul de tip 2 este o boală a glicemiei crescute. De asemenea, poate fi considerată intoleranță la carbohidrați sau rezistență la insulină. Asta înseamnă că atunci când cineva cu diabet de tip 2 consumă carbohidrați, zahărul din sânge crește peste nivelul sănătos. Fiecare are o toleranță diferită la carbohidrați.
În această caz, sistemul digestiv al celor care nu au suficiente enzime, uneori nu este capabil să țină pasul cu cererea, în special atunci când se consumă o mulțime de carbohidrați odată.
Amidonul și zaharurile nu sunt absorbite în mod corespunzător deoarece sunt defalcate doar parțial sau deloc în timpul digestiei. Acest lucru împiedică eliberarea “energiei rapide”, precum și digestia altor nutrienți. Carbohidrații neprelucrați care trec prin tractul digestiv pot provoca o serie de probleme, de la crampe ușoare până la blocaje grave.
Lactoza (zahăr), care reprezintă 2-8% din lapte, este de asemenea considerată carbohidrat. Intoleranța la lactoză este, prin urmare, un tip de intoleranță la carbohidrați.
Intoleranța la carbohidrați poate duce la hiperinsulinemie, în care organismul devine incapabil să administreze în mod corespunzător zaharurile și amidonurile din dietă.
În mod normal, pancreasul ar trebui să elibereze doar cantitatea adecvată de insulină necesară procesării zahărului din consumul unui anumit carbohidrat. Hiperinsulinemia determină pancreasul să elibereze o cantitate disproporționată de insulină.
Eliberarea continuă a excesului de insulină duce la transformarea prea rapidă a zahărului și la scăderea nivelului de glucoză în sânge (apare hipoglicemia).
Acționând asupra cauzelor (intoleranța la carbohidrați și deficiența de enzime digestive), hipoglicemia poate fi vindecată.
De-a lungul timpului, este nevoie de tot mai multă insulină pentru a procesa chiar și cantități mici de carbohidrați și devine ineficientă la eliberarea zahărului în celulele care au nevoie. Acesta este momentul în care se dezvoltă rezistența la insulină.
Dacă ai dezvoltat rezistență la insulină, ai deja diabet de tip 2.
Simptome hipoglicemie
Cele mai multe simptome implică sistemul nervos central în cazul în care apare scăderea nivelului de zahăr în sânge. Creierul este complet dependent de circulația glucozei care este combustibil. Nu are nicio modalitate de a stoca glucoza, la fel ca mușchii și poate alte țesuturi. Simptomele comune includ:
- Foame extremă sau iritabilitate la sau înainte de masă, în special pentru dulciuri și, într-o anumită măsură, carbohidrați.
- Incapacitatea de a sări peste mese.
- Dacă masa întârzie, pot apărea tremurături, nervozitate, confuzie și chiar violenț
- Consumul de mese cu zahăr provoacă adesea o creștere bruscă a nivelului de zahăr și apoi o scădere rapidă în câteva ore
Alte simptome
Lipsa energiei celulare produce alte simptome care pot include oboseală, anxietate, confuzie, tremor, iritabilitate, leșin, dureri de cap, foame și chiar psihoză și alte anomalii de comportament.
Simptomele pot fi atât de variate câteodată, încât pot imita multe boli la un moment dat. Acest lucru se datorează faptului că hipoglicemia afectează toate zonele corpului în grade diferite.
Testul de toleranță la glucoză (TTG)
Definiția medicală standard este un nivel seric de glucoză mai mic de aproximativ 65 mg/ml. Cu toate acestea, mulți pacienți care obțin un test de toleranță la glucoză sau GTT prezintă simptome de hipoglicemie, în ciuda nivelurilor normale ale glucozei serice.
Dr. Lawrence Wilson: “Am auzit de un caz în care o pacientă supusă unui TTG de 5 ore și-a smuls hainele și a alergat goală pe străzi, deși nivelul glucozei ei serice era normal. Într-un exemplu mai puțin dramatic, un alt pacient a leșinat chiar pe scaun în timpul testului, când glicemia era normală. În mod clar, lui TTG îi lipsește ceva“.
“Ceea ce lipsește este o definiție mai bună a hipoglicemiei. Nu este doar un nivel scăzut de glucoză în sânge. Este mai mult legat de producția scăzută de energie la nivel celular. Ceea ce se întâmplă în timpul unui GTT este că doar administrarea unei doze de zahăr pe cale orală, așa cum se face pentru acest test, deranjează metabolismul glucozei suficient de mult încât întregul mecanism de reglare a glucozei este ocazional scos din funcțiune și acest lucru produce simptomele bizare. De asemenea, produce adesea rezultate false numite fals negative și fals pozitive“.
Rata de oxidare
Dr. Paul Eck și Dr. George Watson au descoperit că rata de oxidare afectează natura simptomelor hipoglicemice. Practic, oxidanții lenți au adesea un nivel scăzut cronic de zahăr în sânge (hipoglicemia). Oxidanții rapizi sunt mai susceptibili de a experimenta fluctuații mari ale zahărului din sânge, variind de la nivel foarte mare la nivel foarte scăzut.
Persoanele cu oxidare rapidă sunt mai susceptibile de a experimenta fluctuații mari ale zahărului din sânge, variind de la valori mari (hiperglicemie) la valori foarte scăzute (hipoglicemia).
Oxidarea lentă și hipoglicemia
Hormonii suprarenalii, cortizonul și cortizolul, cresc nivelul glucozei serice prin transformarea aminoacizilor și a grăsimilor în glucoză. Hormonul tiroidian este necesar și pentru arderea glucozei la nivel celular.
Cantitatea acestor hormoni este mai mică în cazul oxidării lente. Ca rezultat, nivelurile de glucoză tind să fie cronic scăzute. Ca analogie, „focul” metabolic este lent în oxidanții lenți, iar acest lucru contribuie la simptomele hipoglicemice cronice. Adesea, acești oameni tânjesc la dulciuri, amidon sau alimente sărate care să le ajute la creșterea nivelului de zahăr din sânge.
Oxidanții lenți beneficiază de consumul de proteine la fiecare câteva ore, la început, deoarece ajută la stabilizarea activității suprarenalelor și glandei tiroide și, prin urmare, ajută la stabilizarea nivelului lor de glucoză serică.
Dacă dieta este prea săracă în proteine, oxidanții lenți tânjesc adesea după dulciuri și poate și amidon. Aceasta este o încercare de a compensa nivelul scăzut de zahăr din sânge.
Oxidare rapidă și hipoglicemia
În oxidanții rapizi, procesul de oxidare sau ardere este accelerat. Activitatea tiroidiană și suprarenală tind să fie ridicate. De asemenea, poate apărea o conversie excesivă a glicogenului în glucoză, lăsând acești indivizi cu rezerve mai mici de glicogen.
Dacă organismul este pus sub orice fel stres, apare hipoglicemia reactivă. Pur și simplu nu există glucoză sau glicogen stocat pentru a face față nevoii urgente de glucoză. Factorul de stres sau de urgență poate fi la fel de simplu ca oboseala, exercițiul, foamea sau orice alt tip de stres care apare în mod obișnuit în timpul orelor de zi. Poate apărea și noaptea, provocând lipsă de somn sau tulburări de visare.
Din acest motiv, dacă apare stres, oxidanții rapizi pot experimenta episoade hipoglicemice reactive severe. Acest lucru este mult mai rău dacă se mănâncă dulciuri, care în sine pot fi un puternic factor de stres.
Oxidanții rapidi sunt ajutați de o mulțime de grăsimi sau uleiuri din dietă. Acestea se digeră și ard încet, oarecum ca și cum ai pune un buștean de lemn de esență tare pe foc. De asemenea, furnizează mai multe calorii pe gram, ajutând la evitarea situației de deficit de combustibil.
Hipoglicemia idiopatică este o afecțiune medicală în care concentrația de zahăr (glucoza) din sânge este anormal de scăzută, datorită unei cauze care nu a putut fi determinată.
Intoleranța la carbohidrați și hipertensiunea arterială
Dacă vă numărați printre cei cu hipertensiune arterială, una dintre primele recomandări probabil pe care ți le-a dat medicul a fost să reduceți consumul de sare. Cu toate acestea, mulți experți susțin acum că ne-am concentrat asupra cristalelor albe greșite, și anume sare în loc de zahăr.
În timp ce reducerea sării ar putea oferi un beneficiu modest unor persoane cu hipertensiune arterială, aceasta nu se extinde la restul populației, iar cercetările sugerează acum din ce în ce mai mult că zahărul din dietă poate fi mai strâns legat de hipertensiunea arterială decât sarea.
Specialiștii sugerează că o dietă cu un conținut glicemic scăzut urmată doar pentru câteva săptămâni realizează reduceri măsurabile ale tensiunii arteriale.
Ce arată studiile?
Pe baza rezultatelor mai multor studii randomizate controlate, acest studiu special a arătat că o reducere a indicelui glicemic cu 10 unități a scăzut atât tensiunea arterială sistolică (TAS) cât și tensiunea arterială diastolică (TAD)cu 1,1 și, respectiv, 1,3 mmHg. O reducere a indicelui glicemic cu 28 de unități a redus, de asemenea, TAS și TAD cu 2,0 și, respectiv, 1,4 mmHg.
Sursa: drlwilson.com
