carantină

Româncă întoarsă din Marea Britanie, introdusă ilegal în carantină: Mi se rupe inima că nu pot să-mi văd tatăl în ultimele clipe

Știri interne

Anca Robert s-a întors din Marea Britanie. Femeia spune că a fost introdusă ilegal în carantină după ce a sosit la Bucureşti. Ea susţine că autorităţile au încălcat Ordinul 622/2020 privind regimul de carantină pentru cei care au condiţii să parcurgă respectiva perioadă acasă.

Anunțuri publicitare

Întoarsă din Marea Britanie, introdusă ilegal în carantină

Am ajuns în sfârşit (după multe tentative-zboruri anulate) din Marea Britanie (tranzit în Lisabona, Portugalia) în Bucureşti, la aeroportul Otopeni duminică 26 aprilie, la ora 1am.

Am revenit în ţară pentru că am o urgenţă în familie (tatăl meu este în ultimul stagiu de cancer), altfel nu aş fi călătorit în plină pandemie. Au fost multe persoane care au venit din UK şi nu au semnalat asta în declaraţia lor, dar am fost 11 persoane care am declarat adevărul, că venim din zona roşie.

citește și:

Doar o singură persoană din acest grup de 11 persoane a declarat că nu are cum să se izoleze la domiciliu fără a intra în contact cu alte persoane, restul avem  această posibilitate.

Anunțuri publicitare

Mama mea e cadru medical şi a primit înştiinţare de la Ministerul Sănătăţii (Ordinul 622/2020-n.r.) cum că putem să ne izolăm la domiciliu dacă putem demonstra că spaţiul ne permite. Eu pot să demonstrez acest lucru, spre exemplu.

Şi acum tot aici sunt şi mi se rupe inima că nu pot ajunge să-mi văd tatăl în ultimele clipe. Mă simt că într-o închisoare. Am întrebat poliţiştii care ne-au escortat la hotel ce se întâmplă cu declaraţiile făcute la aeroport, cine le verifică.Ni s-a răspuns că, în cazul în care o persoană e infectată atunci se fac investigaţii şi se va depista dacă a făcut fals în declaraţii la aeroport.

Hotel de 4 stele din Tg-Jiu, centrul de carantină pentru zeci de ...
Carantină/igj.ro

Deci noi dacă am fi omis de pe declaraţie ţara de provenienţă şi am fi menţionat numai cea de tranzit şi am fi stat izolaţi la domiciuliu ca nişte persoane responsabile, atunci nimeni n-ar fi aflat. Dar, conştiinţa ne-a dictat la toţi 11 să fim sinceri”-Anca Robert

Anunțuri publicitare

Sursa:antena3.ro

poate te interesează

Anunțuri publicitare
Anunțuri publicitare
Anunțuri publicitare

Româncă întoarsă din Marea Britanie, introdusă ilegal în carantină: Mi se rupe inima că nu pot să-mi văd tatăl în ultimele clipe 3

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.