Un medic rus, care s-a plâns că a fost forțat să lucreze chiar și după ce rezultatul testului său pentru COVID-19 a ieșit pozitiv, a căzut în mod misterios de la una dintre ferestrele spitalului, aflându-se în stare critică. Acesta este cel de-al treilea caz similar din ultimele zile, în care sunt implicați medici din Rusia.
În plină epidemie cu COVID-19 un medic rus a căzut pe geam
În vârstă de 37 de ani, Aleksandr Shulepov a căzut de la una dintre ferestrele aflate la al doilea nivel al unui spital din Voronezh, o regiune vestică a Rusiei. El a suferit o fractură craniană și se află în stare critică, a anunțat publicația „The Moscow Times”, citată de site-ul „Breitbart”.
citește și:
Shulepov lucra la spitalul din orașul Novaya Usman, unde era tratat și pentru simptome de COVID-19. Potrivit „Radio Europa Liberă”, Shulepov a fost internat pe data de 22 aprilie pentru noul coronavirus și ar fi trebuit să iasă din izolare zilele acestea, după ce ultimele teste pentru COVID-19 au ieșit negative.
El a căzut misterios de la fereastră pe 2 mai, iar poliția susține că investighează împrejurările în care s-a produs incidentul. În ziua în care a fost internat, Shulepov și colegul său, Aleksandr Kosyakin, au difuzat imagini video în care se plângeau că, deși fusese depistat pozitiv pentru COVID-19 la teste, doctorul a fost obligat de șeful său să lucreze alături de colegii din spital.
Imaginile au apărut chiar după ce o serie de relatări informau că liderii de la Moscova i-au obligat pe studenții aflați în anul trei la facultățile de medicină să lucreze în timpul pandemiei, amenințându-i cu sancțiuni academice și profesionale, mai scrie „Breitbart”.
Trei zile mai târziu, Shulepov a difuzat un nou video, în care retracta acuzațiile anterioare, afirmând că materialul realizat alături de Kosyakin a fost înregistrat într-un moment când se afla „într-o stare emoțională”, după aflarea veștii că e contaminat cu noul virus.
În acest ultim material apărea și Igor Potanin, medicul șef al spitalului, care insista că personalul său a primit suficiente echipamente de protecție. Shulepov „se simțea bine și se pregătea să iasă din spital, când, din senin, s-a întâmplat tragedia”, a declarat Kosyakin pentru CNN. „Nu se știe exact cum și din ce motiv (…) Sunt întrebări la care nu-mi pot răspunde!”, a adăugat el.
citește și:
Shulepov este al treilea doctor care a căzut dintr-un spital în ultimele zile. Pe 1 mai, Elena Nepomnyashchaya, medic șef la un spital din orașul siberian Krasnoyarsk, a decedat după ce căzuse cu o săptămână mai devreme de la una dintre ferestrele biroului său, aflat la etajul cinci al clădirii.
Pe 24 aprilie, Natalya Lebedeva, șefa serviciului medical de urgență din „Star City”, locul unde se antrenează cosmonauții ruși, s-ar fi aruncat de pe clădirea spitalului, după ce nu ar fi reușit să oprească un focar de infecție.
Sursa:jurnalul.antena3.ro