Iulian Canaf este un adevărat showman, iar el știe asta și o face cu o relaxare atât de mare încât cei care îl ascultă nu au cum să treacă cu vederea talentul său nemărginit.El a a venit la X Factor pentru a cânta blues. În Bootcamp a interpretat piesa “Ain’t Nobody’s Business”.
Iulian Canaf, artistulul total de la X Factor
Canaf cântă de când era copil în stilul blues, a interpretat acest gen muzical alături de nume mari pe scene importante și mărturisește cu sinceritate de fiecare dată că el nu știe să facă altceva, nu cunoaște altfel de gen.
Toți au așteptat cu nerăbdare prestația lui Iulian Canaf din Bootcamp. Surpriza serii a fost faptul că el a intrat la Facultate între timp, Literatură Universală și Comparată, iar jurații s-au bucurat mult pentru reușita lui.
vezi și:
Iulian Canaf a ales pentru prestația din Bootcamp piesa “Ain’t nobody’s business ” de la Freddie King și a interpretat-o într-o manieră proprie, la muzicuță.
Canaf a fost original și momentul lui a fost aplaudat la scenă deschisă. Acompaniat de trupa The Colours, Iulian Canaf a făcut din nou dovada faptului că scena este locul în care el se simte cel mai bine.
“Ești unul dintre acei oameni care se schimbă total atunci când începe muzica. Ai nebunia aia pe care nu ai cum să o ignori. Nu vrei să ratezi nimic. Ești magnetic și ai fost foarte bun, bravo.”-Florin Ristei
Loredana a spus cu sinceritate că îi pare rău că nu l-a apreciat atunci când s-au cunoscut prima dată: “Ești un artist total.”
“Iulian, tu nu ai nevoie de concursuri. Pe tine te-aș asculta până la finalul concertului pentru că ceea ce faci tu este un act artistic.”-Ștefan Bănică Jr.
Iulian Canaf a primit un scaun, dar la sfârșitul etapei a fost înlocuit de Sonia Mosca.
Sursa:a1.ro