Engin Akyürek este unul dintre cei mai de succes actori masculini ai Turciei, iar reputația lui a depășit de mult granițele Turciei. Actorul, care are un număr mare de fani în toată lumea, lucrează în prezent la proiectul “Kaçış” pentru Disney Plus alături de İrem Helvacıoğlu. El a devenit cel mai urmărit actor turc pe rețelele de socializare.
Engin Akyürek cunoscut în întreaga lume
Engin Akyürek, care a apărut recent pe ecran cu serialul Sefirin Kızı (Fiica ambasadorului), este încă pe platourile de filmare din Gaziantep pentru noul său serial Kaçış, care a fost filmat pentru Disney Plus.
Filmările, care se desfășurau de ceva vreme, au trebuit să fie întrerupte din cauza ninsorilor abundente din Gaziantep în urmă cu puțin timp.

După o scurtă pauză, echipa a început din nou să filmeze. Totuși, a apărut o știre care anunța că filmările trebuie întrerupte încă o dată. Testul de coronavirus al lui Akyürek, actorul principal al serialului, a fost pozitiv.
Ascensiunea lui Engin Akyürek
Cariera lui Akyürek este impresionantă, dar rolul din serialul Sefirin Kızı (Fiica ambasadorului), jucat mai întâi cu Neslihan Atagül și apoi cu Tuba Büyüküstün, l-a făcut cunoscut în numeroase țări, iar numărul fanilor a crescut considerabil. Serialul, difuzat de ceva vreme și în România, a început să fie difuzat și în Spania unde a atras multă atenție încă de la primul episod.

În acest timp, Akyürek care s-a infectat cu coronavirus, a ajuns brusc în vârful rețelelor de socializare grație share-urilor făcute de fanii săi. Datorită acestui fapt, actorul este urmărit pe rețelele sociale în 51 de țări, inclusiv Finlanda, Tanzania, Indonezia, Belgia și Australia.
Succesul lui Engin Akyürek a apărut, mai ales după ce serialul TV, “Kara Para Așk” a fost difuzat în multe țări din întreaga lume și a atras o mare atenție.

Akyürek participă în continuare la filmările pentru serialul TV Kaçış, pentru care a scris el însuși scenariul și joacă rolul principal alături de İrem Helvacıoğlu.
Sursa: seriesturkish.com