radicalii liberi

Radicalii liberi: ce sunt, unde se produc, efecte

Sănătate

Radicalii liberi sunt molecule instabile, ceea ce înseamnă că ele sunt mereu în căutarea componentelor chimice pe care alte celule le au, dar cărora lor le lipsesc. Primul lucru de luat în considerare atunci când auziţi cuvintele, radicali liberi, antioxidanţi, viruşi, bacterii este că toate acestea sunt analizate şi procesate la nivel celular.

Anunțuri publicitare

Noi suntem formaţi din bilioane de celule. Celula este cea mai mică unitate de viaţă. Aşadar când te gândeşti la o celulă, ţine cont că este un organism viu compus din nucleu (creier – unde este AND-ul nostru), citoplasmă (sângele), mitocondrie (inima) și pereţii celulari (piele).

Ce sunt radicalii liberi?

Radicalii liberi sunt atomi, molecule sau ioni cărora le lipseşte un electron. Radicalii liberi sunt molecule instabile, ceea ce înseamnă că ele sunt mereu în căutarea componentelor chimice pe care alte celule le au, dar cărora lor le lipsesc.

Anunțuri publicitare

O moleculă are nevoie de un anumit număr de electroni pentru a fi stabilă. Dacă nu deţine numărul normal de electroni, molecula începe şi caută un electron la moleculele din apropiere.

În lipsa acestui electron, aceste molecule circulă libere prin organism în încăutarea unui electron. De aici vine şi denumirea de radicali liberi. Ei au libertatea de a umbla prin organism în căutarea unui electron pe care “să pună mâna”.

Problema intervine atunci când “fură” acest electron dintr-o moleculă / celulă perfect sănătoasă. Odată ce această celulă este privată de electronul lipsă, ea  pleacă la rândul ei în căutarea unei alte celule cu un electron disponibil. Acest lucru duce către o reacţie în lanţ.

Anunțuri publicitare

Unde se produc radicalii liberi?

Radicalii liberi sunt produşi şi în organism. În momentul în care contactăm un virus sau intrăm în contact cu particule străine, atunci intră în acţiune celulele noastre imunitare. Acestea contracarează acţiunea distructivă a bacteriilor şi virușilor prin acapararea/distrugerea lor cu ajutorul radicalilor liberi.

Ficatul produce și utilizează radicali liberi pentru detoxifiere, în timp ce celulele albe alcătuiesc radicali liberi pentru a distruge bacteriile, virușii și celulele deteriorate.

Ce efect au asupra sănătății?

Radicalii liberi au o misiune bine definită. Se estimează că bilioanele de celule sănătoase din organismul nostru sunt lovite zilnic de 10.000 de ori de către radicalii liberi. Când suntem tineri şi în putere, aceste celule reuşesc să contracareze atacul radicalilor. Dar dacă socotim în fiecare zi câte o lovitură în peretele celular timp de 10 ani – atunci fii sigur că până la urmă acea celulă va ceda.

Anunțuri publicitare

De aceea este important să fim atenţi la obiceiurile alimentare încă de tineri. Mulţi dintre noi nu avem probleme de sănătate o bună perioada de timp, pentru că organismul uman este o maşinărie bine construită. Ea va lupta şi va lupta … dar dacă nu o ajutăm …. atunci va ceda. Lovitură după lovitură până cedează.

Care sunt cauzele formării radicalilor liberi?

Factorii principali care contribuie la formarea radicalilor liberi sunt:

  • fumatul
  • stresul emoţional
  • gândurile negative
  • radiaţiile
  • pesticidele
  • toxinele
  • soarele în exces
  • poluarea
  • alimentele procesate
  • conservanţii
  • alcoolul
Anunțuri publicitare

Cum ajutăm organismul să lupte cu radicalii liberi?

Trebuie să verificaţi cantitatea nutrienţilor din sânge. Ca să funcționeze, organismul are nevoie de:

  • Minerale: zinc, cupru, fier, mangan, seleniu
  • Vitamine liposolubile: A, D, E, K
  • Vitamine hidrosolubile: vitamina C și vitaminele B
  • Carotenoizi și flavonoizi

O alimentație colorată este principala modalitate de apărare a organismului. Consumați fructe și legume de toate culorile!!!

radicalii liberi și antioxidanții
Photo by Sharon McCutcheon from pexels.com
Anunțuri publicitare

Alimente și suplimente cu antioxidanți

Mii de substanțe chimice pot acționa ca antioxidanți. Vitaminele C și E, glutationul, beta-carotenul și estrogenii din plante numiți fitoestrogeni se numără printre mulți antioxidanți care pot anula efectele radicalilor liberi.

Multe alimente sunt bogate în antioxidanți. Fructele de pădure, citricele și multe alte fructe sunt bogate în vitamina C, în timp ce morcovii sunt cunoscuți pentru conținutul lor ridicat de betacaroten. Soia care se găsește în boabe de soia și în unii înlocuitori de carne este bogată în fitoestrogeni.

Anunțuri publicitare

Disponibilitatea imediată a antioxidanților din alimente a inspirat unii experți în sănătate să recomande diete bogate în antioxidanți. Teoria antioxidantă a îmbătrânirii a determinat, de asemenea, multe companii să impulsioneze vânzările de suplimente antioxidante.

Cercetările asupra antioxidanților sunt mixte. Majoritatea cercetărilor arată puține sau deloc beneficii. Un studiu din 2010 care a analizat suplimentarea cu antioxidanți pentru prevenirea cancerului de prostată nu a găsit niciun beneficiu.

Un studiu din 2012 a descoperit că antioxidanții nu au scăzut riscul de cancer pulmonar. De fapt, pentru persoanele care au deja un risc crescut de cancer, cum ar fi fumătorii, antioxidanții au crescut ușor riscul de cancer.

Anunțuri publicitare

Unele cercetări au descoperit chiar că suplimentarea cu antioxidanți este dăunătoare, mai ales dacă oamenii iau mai mult decât doza zilnică recomandată (DZR). O analiză din 2013 a constatat că dozele mari de betacaroten sau vitamina E au crescut semnificativ riscul de a muri.

Câteva studii au găsit beneficii asociate utilizării antioxidante, dar rezultatele au fost modeste. Un studiu din 2007, de exemplu, a constatat că utilizarea pe termen lung a betacarotenului ar putea reduce în mod modest riscul problemelor de gândire legate de vârstă.

Verde: antioxidanții și radicalii liberi

Spanacul, castraveţii, broccoli, varză, fasolea verde, mazărea, merele, strugurii şi fructele kiwi sunt bogate în carotenoizi numiţi luteină şi zeaxantină.

Anunțuri publicitare

Legumele cu frunze verzi, conțin mari cantităti de antioxidanți şi substanțe fitochimice ca flavonoizii, care luptă împotriva diferitelor tipuri de cancer (de colon, de prostată etc.).

În plus, antioxidanții sunt un aliat împotriva radicalilor liberi proveniți din poluarea ambientală, protejând organismul de diferite alte afecțiuni.

broccoli și radicalii liberi
Photo by Cats Coming from pexels.com

Luteina şi zeaxantina sunt importante în prevenirea orbirii, în special la persoanele în vârstă. Legumele verzi sunt foarte bogate în clorofilă.

Anunțuri publicitare

Galben

Fructele si legumele de culoare galben conțin multă vitamina C. Însă, pe lângă asta, cele mai multe alimente galbene sunt bogate în betacaroten (un antioxidant important , se transformă în vitamina A, ajută la vederea pe timpul nopții și contribuie la sănătatea pielii, a dinților și a oaselor).

Portocaliu

Portocalele, morcovii, dovleceii, cartofii dulci, piersicile, ardeii şi dovleacul sunt pline de betacaroten. Betacarotenul ne protejează vederea, pielea şi poate preveni apariţia cancerului.

Anunțuri publicitare
portocalele, antioxidanții și radicalii liberi
țPhoto by Pixabay from pexels.com

De asemenea, fiind la granița între alimentele roșii și cele verzi, conțin multi nutrienți asemănători: flavonoizi, licopen, potasiu.

Roșu

Roşiile, ardeii, căpşunile, zmeura, coacăzele şi cireşele conţin un antioxidant puternic, numit licopen, precum şi antocianine.

Anunțuri publicitare

Licopenul este o substanţă ce protejează pielea de efectele arsurilor solare şi are efecte antitumorale în cancerul de prostată, sân, vezică urinară, plămâni şi piele.

roșiile, antioxidanții și radicalii liberi
Antioxidanții și radicalii liberi/Photo by Pixabay from pexels.com

Alb

Cartofii, ceapă, usturoiul, ciupercile şi conopida sunt bogate în antioxidanţi precum beta glucan, un imunostimulator extrem de eficient care ajută la întărirea capacităţii naturale de apărare a organismului. Alicina din usturoi influenţează tensiunea arterială, nivelul de insulină şi trigliceridele.

Anunțuri publicitare

Sursa: medicalnewstoday.com

Anunțuri publicitare
Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.