Furkan Palali este un actor turc cunoscut în special din rolul lui Onur jucat alături de Demet Ozdemir (Lale) în serialul de comedie romantică “No: 309”.Serialul a fost realizat în 2016, a avut 2 sezoane și 65 de episoade.
Cine este Furkan Palali?
Furkan Palalı s-a născut în Konya, Turcia, la 27 octombrie 1986. El a urmat liceul Dolapoğlu din Konya și a studiat ingineria geologică la Universitatea Hacettepe din Ankara.
În timp ce mergea la școală, și-a început cariera sportivă la clubul de baschet Kombassan Konyaspor. A jucat baschet 7 ani la acest club. După aceea, în 2000, a fost transferat la Tofas Basketball Club din Konya unde a activat timp de 2 ani.
Pentru a merge la universitate, și-a încheiat cariera în baschet și a început studiile universitare în 2003. În timp ce studia la universitate, Furkan Palali a luat și lecții de actorie de la Tuncay Ozinel și Ferdi Merter.
În timpul facultații, Furkan Palali și-a început și cariera de model după ce s-a înscris la o agenție de talente. Lucrează ca model din 2009. În 2011, Furkan Palali a câștigat concursurile “Cel mai bun model din Turcia” și “Cel mai bun model din lume”.
Cum a devenit actor?
Cariera în actorie a început în Teatrul Tuncay Özinel în 2010. De asemenea, a participat la un training de dramă creativă timp de 6 luni la Ankara și a urmat cursurile de interpretare a personajelor de la Ferdi Merter.
A debutat în televiziune în 2010 cu rolul lui Aras în serialul “Küçük Sırlar“. Apoi a apărut ca invitat în “Adını Feriha Koydum“. Între timp, a început o carieră în teatru și a fost distribuit în piese precum “Uyan Uyan”, “Gazi Kemal” și “Tetikçi”.
A apărut de șase ori într-un rol principal la Teatrul Tepebașı în piesa “Tetikçi”, scrisă și regizată de Ferdi Merter. Apoi a avut un rol scurt în serialul “Hayat Devam Ediyor” la ATV în februarie 2012.
Palali a jucat în serialul ATV, “Son Yaz” între 2012 și 2013, alături de Hazal Kaya, Tuğçe Kazaz și Tardu Flordun.
Filme în care a jucat
- 2019 – Benim Tatlı Yalanım (ca Nejat Yılmaz) (Serial TV)
- 2018 – Bir Mucize Olsun (ca Yiğit) (Serial TV)
- 2018 – Yuvaya Dönüș (Lungmetraj)
- 2017 – Direniș Karatay (în rolul Mevlana Celaleddin Rumi) (Lungmetraj)
- 2016 – Somuncu Baba Așkın Sırrı (ca Somuncu Baba) (Lungmetraj)
- 2016 – Nr. 309 (ca Onur) (Serial TV)
- 2015 – Son Çıkıș (ca Kenan) (Serial TV)
- 2014 – Kızıl Elma (ca Murad) (Serial TV)
- 2013 – Așk Emek İster (ca Demir) (Serial TV)
- 2012 – Son Yaz Balkanlar 1912 (ca Arif) (Serial TV)
“No: 309”
Furkan Palali a devenit celebru cu rolul din “No: 309“, o comedie romantică turcească realizată în 2016. În acest serial TV a jucat alături de Demet Özdemir.

Cu acest serial, cei doi actori au ajuns la un număr mare de fani din întreaga lume. Serialul Camera nr.309 se bazează pe o “întâlnire greșită” care face ca doi tineri să aibă o frumoasă poveste de dragoste.
Galerie Foto (Sursa Instagram)



Sursa:doyouknowturkey.com