Statinele i-au produs Dr.Duane Graveline amnezie și scleroză laterală amiotrofică. Dr. Duane Edgar Graveline a fost astronaut NASA și a lucrat în Forțele Aeriene ale Statelor Unite . El a fost unul dintre cei șase oameni de știință selectați în 1965, în al patrulea grup de astronauți ai NASA, pentru programul Apollo.
Dr.Graveline a scris patru cărți în sprijinul cercetării sale în domeniul medicamentelor statinice: Lipitor, Thief of Memory (2006), Statin Drugs Side Effects (2006), The Statin Damage Crisis (2010), The Dark Side of Statins (2017).
Ce sunt statinele?
Statinele sunt o grupă de medicamente prescrise pentru scăderea colesterolului.
Statinele și amnezia
Când am scris prima oară despre efectele pe care personal le-am avut în urma medicamentului Lipitor, cuvintele mele se concentrau doar pe amnezie globală tranzitorie (TGA). Acest lucru se datorează faptului că, în 1999, la puțin timp după ce acest medicament a fost inițiat de medicii mei la Centrul Spațial Johnson ca parte a tratamentului astronautic anual, asta am experimentat. – Dr.Graveline
Dr.Graveline a fost trecut de două ori pe Lipitor, unul dintre medicamentele recomandate pentru scăderea colesterolului. În ambele situații a suferit amnezie globală tranzitorie (TGA).Prima dată amnezia a durat 6 ore.
Un an mai târziu, m-au trecut pe același medicament, Lipitor, la jumătate din doza anterioară spunând că primul meu episod de 6 ore de amnezie a fost doar o coincidență. – Dr.Graveline
Două luni mai târziu a experimentat din nou amnezie globală tranzitorie. Timp de douăsprezece ore, a avut vârsta de 13 ani și era un elev de liceu care își amintea profesorii și toți colegii de clasă, dar fără amintirea vieții adulte.
Am râs când mi-au spus că sunt căsătorit, am copii și sunt doctor. N-aș fi putut să tratez niciun șoarece și cu siguranță nu aveam copii. Aveam treisprezece ani! Cincizeci și șase de ani de viață adultă, bogată și împlinită, au dispărut din mintea mea ca și cum nu ar fi avut loc niciodată. – Dr.Graveline
Statinele: simptome de scleroză laterală amiotrofică
După recuperare și după câțiva ani de cercetare privind efectele secundare ale medicamentelor din grupa statinelor, s-a considerat a fi norocos că a avut doar TGA, deoarece a revenit la normal.
Dar pentru cele mai multe dintre victimele statinelor cu probleme neuromusculare persistente, pierderea memoriei pe termen scurt și reacții asemănătoare sclerozei laterale amiotrofice (ALS) și Parkinson acest lucru nu s-a întâmplat.
Oboseală neobișnuită și slăbiciune
Până în 2003, Dr.Graveline a observat apariția treptată a oboselii neobișnuite, ușoară fatigabilitate și slăbiciune. Spatele și picioarele erau dureroase după un exercițiu minim ca și cum ar fi fost extenuat. Nu a simțit niciun disconfort în timpul somnului, numai după activitate.


Controlul cu raze X a arătat modificări degenerative moderate de-a lungul coloanei vertebrale lombare, cu o anumită îngustare. Alte studii imagistice au evidențiat stenoză spinală ușoară până la moderată.
Răspunsul la steroizi a fost pozitiv. Deși chirurgul a recunoscut că a văzut studii de imagistică mult mai rele, decompresia chirurgicală a fost făcută cu tijă de titan.
Dr.Graveline a conștientizat că are scleroză laterală amiotrofică
La șase luni după intervenția chirurgicală și-a dat seama că avea disconfort crescut în partea inferioară a spatelui și a picioarelor, și trebuia să se concentreze mai mult pentru a putea merge. Majoritatea dintre noi merg în linie dreaptă fără să se gândească, el trebuia să se concentreze pentru asta.

În doar trei ani, a trecut de la o condiție fizică bună la cea a unui bătrân, întrebându-se cum de s-a putut întâmpla așa de repede. I-a fost greu să recunoască adevărul și a citit fișele victimelor statinelor, care manifestau simptome ca fatigabilitate, slăbiciune musculară cu dizabilități progresive și a conștientizat că avea ALS.
“Oboseala, slăbiciunea, problemele de coordonare și durerile de picioare și tot ce a urmat au fost declanșate într-un fel de expunerea mea la statine, la fel ca și alte sute de cazuri.”

N-am fost mai mult de cinci luni pe Lipitor, la doze de 5-10 mg, scăzute după standardele de astăzi. M-am alăturat miilor de alte persoane ale căror fiziologii au fost compromise în mod serios de statine. – Dr.Gravelin
Cercetările despre efectele secundare mai grave ale medicamentelor cu statine au început să inunde internetul. Statina a indus blocarea mevalonatului cu consecințele inhibării Coenzimei Q10 și dolicolului.
Statinele produc mutații mitocondriale
Mutațiile mitocondriale induse de statine au început să fie raportate ca fiind cauza unui număr tot mai mare de deficiențe grave care afectează neuronii creierului, provocând leziuni musculare.
Inhibarea CoQ10 a permis excesului de radicali liberi să producă mutații în mitocondriile noastre.
Statinele sunt medicamente care se prescriu pentru scăderea colesterolului. Asociația Mondială a Sănătății a raportat cazuri de scleroză amiotrofică laterală în întreaga lume la pacienții care au luat statine. Un nou cuvânt a fost inventat, cerebromiopatii, iar rapoartele actuale despre ALS asociate cu mutațiile mitocondriale induse de statine sunt prezente în știrile din cercetare.
Jurnalul complet al Dr. Graveline îl puteți citi AICI.
Sursa:spacedoc.com