prajitura din piscoturi cu crema de iaurt si fructe 7

Prăjitura cu pișcoturi și cremă de iaurt și fructe

Rețete

Prăjitura cu pișcoturi și iaurt este o prăjitură de casă, simplă și ușoară. Este o prăjitură fără coacere, cu fructe exotice și cremă de iaurt.

Anunțuri publicitare

Prăjitura cu pișcoturi:Ingrediente

Crema pentru prăjitura cu iaurt:

  • 200 g iaurt gras
  • 200 ml smântână pentru frișcă
  • 300 g cremă de brânză
  • 100 g zahăr
  • 7 g gelatină
  • 1 pliculeț esență de vanilie

În plus:

Anunțuri publicitare
  • 24 pișcoturi (în funcție de mărimea tăvii)
  • 1 compot fructe tropicale (sau orice alte fructe)

Pentru decor:

  • 150 g cremă de brânză
  • 200 ml smântână pentru frișcă
  • 1 lingură zahăr pudră
  • 1 pliculeț zahăr vanilat
Anunțuri publicitare
 

Prăjitura cu pișcoturi:Modul de preparare

Crema pentru prăjitura cu pișcoturi

  • Se pun fructele din compot într-o strecurătoare, să se scurgă bine de zeamă
  • Se scurge iaurtul dacă are zer folosind o strecurătoare foarte fină
  • Se pune gelatina la hidratat  în apă rece (atâta apă cât gelatina să fie bine acoperită)
  • Se mixează smântâna pentru frișcă până devine pufoasă.

Într-un castron încăpător amestecăm iaurtul cu crema de brânză și zahărul. Amestecăm bine, până se topește zahărul. Adaugăm frișca bătută și esența de vanilie și amestecăm ușor. La sfârșit încorporăm gelatina topită, o turnăm în fir subțire mixând continuu.

Anunțuri publicitare

Asamblarea prăjiturii cu pișcoturi

Într-o tavă de chec sau cozonac, tapetată cu folie alimentară, punem un strat de pișcoturi ușor însiropate în zeama de la compot. Turnăm jumătate din cremă, punem fructe peste cremă și continuăm până la ultimul strat de pișcoturi.

Învelim bine în folie și punem la rece pentru câteva ore, până crema se întărește și prăjitura poate fi porționată.

Se răstoarnă pe un platou, se scoate folia și se ornează cu crema de brânză cu frișcă.

Anunțuri publicitare

Smântâna pentru frișcă se mixează până începe să prindă consistență. Adăugăm apoi zahărul pudră, crema de brânză și zahărul vanilat. Mixăm până crema devine fermă și pufoasă și poate fi pusă peste prăjitura cu iaurt și fructe.

Anunțuri publicitare

Sursă:https://www.dulciurifeldefel.ro/prajitura-cu-iaurt-si-fructe/

poate te interesează

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.